Sigilări dentare

Sigilările dentare sunt o modalitate sigură și nedureroasă de a proteja dinții copiilor și pe cei ai adulților de cariile dentare. Un material de etanșare este un strat de protecție, care este aplicat pe suprafețele dinților. Materialul de etanșare formează un scut de protecție care împiedică alimentele și bacteriile să intre în micile cavități ale dinților și să provoace apariția cariilor.

bt_bb_section_bottom_section_coverage_image

Ce dinți trebuie sigilați?

Materialele de etanșare se aplică pe dinții din spate, molari și premolari, deoarece aceștia sunt dinții care au sanțuri și fosete/depresiuni pe suprafețele lor, numită morfologie dentară. Fosete prezinte si incisivii laterali, zonă de asemena retentive.

Relieful este retentiv și de obicei periuța dentară nu poate ajunge să curete. Fosetele au forme diferite și pot arăta ca o glastră, îngustă în partea de sus si largă la bază, imposibil de igienizat. Medicul dentist vă va sfătui cu privire la dinții care ar trebui să fie sigilați, după ce se examinează pacientul, iar medicul verifică dacă este suficietă  sigilarea sau deja s-a instalat caria dentară.

sigilari dentare

Ce implică acest proces?

Procesul este de obicei rapid și simplu, necesitând doar câteva minute. Dintele este complet curățat și pregătit cu o soluție specială, apoi este uscat. Ulterior se aplică liantul pentru sigilant care se polimerizează cu lampa UV, apoi se aplică materialul de etanșare lichid și se polimerizează din nou. Se verifică dacă materialul aplicat deranjează în muscătură si apoi se lustruieste.

Cauzează vreo durere?

Procedura este complet nedureroasă și nu se simte nici un disconfort.

Cât timp rămân sigilați dinții?

Materialele de etanșare durează mulți ani, dar medicul dentist va dori să le verifice în mod regulat pentru a se asigura că sigiliul este încă intact. Sigilarea se poate uza în timp și, uneori, trebuie să fie adăugat material în zona lipsă pentru a proteja și a nu forma o nouă zonă retentivă.

Cum funcționează sigilarea dentară?

Procesul de sigilare formează o barieră de protecție netedă, acoperind fosertele mici și sanțurile de pe suprafața dintelui. Cele mai multe cavități (carii) apar în aceste sanțuri și fosete, unde periajul dentar nu poate pătrunde suficient de bine pentru a înlătura placa bacteriană.

La ce vârstă se face?

Sigiliile dentare sunt adesea aplicate de îndată ce dinții permanenți încep să apară. De obicei, între 6-14 ani. După recomandarea medicului dentist se poate face și la vârste mai mari sau chiar și pe dinții temporari. Pe dantura temporară este recomandat și din prisma faptului că cei mici nu stau mereu la periaj, disponibilitatea lor fiind de multe ori redusă. Prin joaca medicul dentist îl va convinge sa stea cat sa se aplice acest lac care protejează de carie.

Ce igienă trebuie să urmăm după procedeu?

O bună igienă orală este încă o necesitate, chiar și după ce dinții au fost sigilați. Suprafața netedă sigilată este acum mult mai ușor de păstrat curată și sănătoasă cu periaj normal. Utilizarea pastei de dinți cu fluor va ajuta, de asemenea, la protejarea dinților copiilor, dar și pe cei ai adulților.

Însă acest mijloc de prevenție nu ne scapă de folosirea aței interdentare/ a furcii interdentare/ a periuței interdentare sau oricare mijloc de igienizare a spațiilor dintre dinți. Dintele are 4 sau 5 suprafețe, iar noi prin periaj spălăm 2 sau 3, de aceea atragem atenția asupra importanței vizitei la dentist a celor mici și a celor mari pentru a primi informații asupra modului potrivit de igienizare conform vârstei și a necesităților.

De ce se efectuează tratamentul cu agenți de etanșare dentară?

Prezența în acest relief retentiv de pe suprafața pe care dintele mușcă a acidul din placa bacteriană rămasă în sanțuri si fosete, atacă smalțul și facilitează apariția cariilor. Materialele de etanșare dentare oferă protecție lăsând o suprafață netedă care impiedică lipirea alimentelor si previne formarea de placă bacteriană la nivel microscopic.

Studiile arată că 4 din 5 copii cu vârsta sub 15 ani, au carii în zonele în care este foarte dificil să se elimine resturile alimentare. Cu ajutorul sigilării, dinții sunt protejați împotriva cariilor dentare, dar pacientul după o astfel de aplicare ar trebui să continue să aibă grijă de dinții săi zilnic, printr-o bună igienă dentară: Cu periuță, ață dentară și apă de gură. Materialele de etanșare dentară protejează suprafața dinților, dar nu acoperă golurile dintre dinți. Cariile dentare se pot forma și între dinți dacă pacientul nu reușește să mențină o curățare eficientă în zonele mai greu accesibile.

Contactează-ne!

Sună la:
0770 308 743
031 069 93 66
Scrie-ne la:
office@dentago.ro

Fă o programare:

Completează formularul de mai jos în vederea unei programări și te vom contacta în cel mai scurt timp posibil.

    dentago

    Dentago este partenerul tău în drumul spre obținerea și întreținerea sănătății dentare.
    Credem cu tărie că toată lumea merită un zâmbet grozav și acces la treatment de calitate – de aceea am pregătit prețuri accesibile, consiliere financiară, abonamente și reduceri surpriză.

    Solicită o programare la:
    Program

    Toate drepturile rezervate © 2017-2022 DentaGo.
    Website creat, promovat și administrat de CRIL DEV.

    bt_bb_section_top_section_coverage_image
    0770 308 743
    031 069 9366